Adoptat în Parlament, la propunerea lui Alexandr Oleinic. O Comisie specială va elabora Programul național de irigare a terenurilor agricole

Adoptat în Parlament, la propunerea lui Alexandr Oleinic. O Comisie specială va elabora Programul național de irigare a terenurilor agricole

 

la propunerea deputatului Alexandr Oleinic o Comisie specială va elabora un Program național de irigare a terenurilor agricole. 

Parlamentul a adoptat Hotărârea cu privire la constituirea Comisiei speciale pentru elaborarea Programului Național de irigare a terenurilor agricole, înaintată cu titlul de inițiativă legislativă de deputatul independent Alexandr Oleinic, ales și președinte al Comisiei.   

Documentul are drept scop ca Comisia, formată din 7 membri, în comun cu specialiștii ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediu, ministerului Finanțelor, reprezentanții asociațiilor specializate din agricultura, experții naționali și internaționali, mediul academic, alte instituții ale statului să elaboreze timp de 5 luni și să prezinte Parlamentului spre aprobarea proiectul Programului Național pentru irigarea terenurilor agricole.   Î

În opinia deputatului Alexandr Oleinic, crearea unei asemenea Comisii pe platformă parlamentară va permite nu doar asigurarea unui control legislativ asupra acestui proces, dar va oferi și oportunități mai mari pentru atragerea fondurilor internaționale, oferite de diferite organizații pentru implementarea proiectelor de irigare, utilizare eficientă a apelor, etc.

”Pentru a asigura un viitor durabil agriculturii moldovenești, cu cantități suficiente de apă și a acoperi necesitățile de consum, trebuie să oferim pachetele de politici corecte pentru a susține măsurile de utilizare eficientă și rațională a resurselor de apă în agricultură.  Fără acest pas, nu putem să dezvoltăm o agricultură eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor sau să construim un viitor durabil”, a accentuat deputatul. 

Alexandr Oleinic a mai menționat că evoluțiile climaterice din ultima perioadă de timp indică că Republica Moldova are nevoie nu de un simplu sistem de irigare, realizat prin construcția unor magistrale de țevi, conectate la niște agregate de pompare a apelor, dar de un Program național bazat pe principiul digitalizării sistemului, care ar include cele mai sofisticate programe existente pentru moment, inclusiv de păstrare și conservare a apelor, etc.

”Programul național de irigare trebuie să fie unul de durată lungă, cu investiții capitale eficiente pentru fiecare compartiment în parte”, a subliniat deputatul.

 
Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<