Alexandru LUNCARI: Soarta localităților țării și a cetățenilor ei, pentru următorii patru ani, este in mâna alegătorului

Alexandru LUNCARI: Soarta localităților țării și a cetățenilor ei, pentru următorii patru ani, este in mâna alegătorului

  

Anul 2023 este un an electoral, în toamnă urmînd să se desfășoare  alegerile locale. Alegătorii din localitătile Moldovei își vor alege pentru următorii partu ani primarii și consilierii în consiliile locale. De aici și forfota pornită a unor fomațiuni politice, mai ales  a celor de la guvernare, pentru a cîștiga simpatia electoratului. Numai cît face, în ultimile zile , proiectul inițiat ”Satul european”, de parcă pînă acum nici nu au existat satele moldovenești. De fapt, conform tradițiilor electorale clasice, campania electorală trebue să înceapă chiar a doua zi după încheierea precedentei. Dar, ca la noi - la nimeni, și continuăm să îngrășăm porcul pe ultima sută de metri.

Cetățenii au așteptat  și onorarea promisiunei legate de reforma, deja cu barbă, a administrației publice locale, care trebuia implementată în aceste alegeri locale. Oricîn am dori și oricît am vorbi, dar  o autonomie locală, mai ales financiară, nu o poți face cu o primarie care cuprinde 800-1000 de locuitori.  Mai ales cînd este vorba de atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea localităților rurale și pentru crearea locurilor de muncă.

O semnificație aparte a acestor alegeri decurge din  faptul că la ele nu vor participa majoritatea cetațenilor noștri din diasporă, dat fiind faptul că ele nu se vor extinde în afara granițelor țării.

Conform ultimilor date statistice, în țară avem circa  2,6 mln. de cetățeni, i-ar cu drept de vot - mai puțin de jumătate. De aici si lupta pentru fiecare alegător, pentru fiecare vot.

Să nu trecem cu vederea și faptul că  populația rămasă în țară are un vot de multe ori diferit față de cei din diasporă. Sondajele mai multor entități sociolojice ne demonstrează că, alegătorul încă nu se debarasează de propadanda geopolitică, în detrimentul persoanelor demne și cu valoare.

În alegerile locale, așa cum spunea marele Ion Druță, trebue să alegem grîul de negină, să apreciem la justa valoare personalitățile la nivel local, oamenii gospodari, valoroși, ai faptelor bune. Spre regret, mai mulți ani la rînd, cetățenii noștri au căzut pradă manipulărilor, promisiunilor,  vremurilor si vorbelor pretins bune.

O problemă care persisită în ultimii ani este îngustarea bazinului de selectare a candidaților pentru funcția de primar, ca urmare a exodului masiv peste hotarele țării a populației  băștinase, dar mai ales  oameni din categoriile active cu vîrsta cuprinsă între 25 și 45 de ani.

Partidul Popular din Republica Moldova mereu a purtat dicutii cu cetățenii pentru a identifica și a promova gospodari adevărați în structurile administrației publice locale, indifirent dacă este membru de partid sau nu, apreciind primordial faptele, integritatea și dedicația candidaților.

Organizațiile primare ale partidului au derulat deja in localitățile Moldovei sondaje și întruniri cu alegătorii, cu formațiunile politice active pentru a selecta potențialii candidați pentru  funcția de primar și de consilieri.

Soarta localităților țării și a cetățenilor ei, pentru următorii patru ani, este în mîna alegătorului. Este important să nu dăm localitățile noastre pe seama unor persoane care nu sunt gospodari nici  măcar la ei acasă, dar care își doresc să conducă sate, comune sau orașe.

Partidul Popular din Republica Moldova crede în Moldova și în oamenii ei

Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<