Consilieri, amorțeală și oameni fără bani
Ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC) de luni s-a transformat într-un adevărat circ politic, cu acuzații dure, replici acide și angajați ai Primăriei care au cerut creșterea salariilor, informează Noi.md. Fracțiunea PAS a părăsit sala în timpul dezbaterilor, nemulțumită de proiectul privind ajustarea indicatorilor bugetari, pe care l-a calificat drept „ilegal”. Proiectul viza majorarea transferurilor pentru plata salariilor, acoperirea cheltuielilor de personal și includerea proiectelor finanțate din surse externe.
În schimb, consilierii MAN și unii reprezentanți ai angajaților au insistat asupra aprobării documentului. Președinta fracțiunii PAS în CMC, Zinaida Popa, a criticat dur consilierii MAN, numindu-i „cățeluși ai primarului Ion Ceban”, și a subliniat că fracțiunea PAS nu va participa „la schemele primarului”. „Oamenii au inteligență și pot analiza legea privind finanțele publice. Vor vedea că proiectul propus astăzi este ilegal”, a declarat Popa.
De la tribună, funcționari publici precum Natalia Cebotari au intervenit cu lacrimi în ochi, spunînd că salariile lor de 6.000 de lei nu le ajung să acopere creditele și traiul zilnic. „Vă rog, votați majorarea salariilor noastre. Este imposibil să trăim cu 6.000 de lei”, a spus aceasta. Angela Lubaș, președinta Asociației Sindicale APL Chișinău, a completat: „sîntem mame și tați, avem familii care trebuie întreținute”. Consiliera MAN Eugenia Ceban, a replicat că „consilierii primesc 3.000 de lei pe zi pentru ședință” și a acuzat PAS că blochează majorarea salariilor funcționarilor. Spiritele s-au încins pînă în holul Primăriei, unde consilierii MAN au strigat „Rușine!” în timpul conferinței de presă a PAS, fiind la un pas de încăierare. Primarul Ion Ceban a intervenit mai tîrziu, criticînd interpretările folosite pentru manipularea opiniei publice: „Nu vreți să aprobați bugetul, nu trebuie să aprobați. Dar nu vă jucați cu salariile oamenilor”.
Pentru ca proiectul bugetar să fie votat, este nevoie de votul a 26 de consilieri municipali. În pofida faptului că este sfîrșitul lunii noiembrie, bugetul Chișinăului pentru 2025 nu a fost încă aprobat, după opt tentative eșuate, iar tensiunile între fracțiuni continuă să împiedice finalizarea procesului.