OT PPRM a dat cărţile pe faţă. Află cine este JOKERUL

OT PPRM a dat cărţile pe faţă. Află cine este JOKERUL
Organizația de Tineret a Partidului Popular a dat cărțile pe față.  Astăzi, 1 aprilie, în Piața Marii Adunări Naționale  a fost  organizat cel din urmă protest, cu tematica ”Opriți jocurile politice!”

Mai mulți lideri politici au apărut pe cărţi de joc, improvizate de tinerii  activişti politici, unii dintre  ei fiind  Aşi, Crai, alții Dame, iar alții — Valeţi.

“Luând în considerație că jocurile politice stagnează dezvoltarea Moldovei, afectează grav pe toți cei născuți în Moldova, organizația de tineret PPRM continuă să protesteze cu un mesaj clar și concret – Opriți jocurile politice!

Acești patru crai: Voronin, Filat, Ghimpu, Lupu – actorii principali ai jocului politic, cu cea mai mare influență în țară, au promis un Viitor, O Țară fără sărăcie, Dreptate și Respect, însă au uitat de promisiunile făcute!

Valeții sau Cavalerii: Godea, Dodon, Mișin și Sîrbu sunt personaje care luptă pentru laudele și dragostea împăratului. Pentru a fi cavalerul din față sunt gata să facă orice, chiar și să trădeze.

Damele: Petrenco, Focșa, Streleţ, Munteanu, sunt cei mai importanți actori în acest joc politic după craii,deoarece ideile lor sunt luate în considerație de marii împărați.

Toți, împreună, încearcă să facă pe plac Așilor: Obama, Putin, Merkel, Barroso – Lideri politici mondiali, care influențază evoluția evenimentelor din Republica Moldova.

Jocurile politice trebuiesc oprite, pentru ca să nu ne trezim iarași într-un stat totalitar! Opriți Jocurile Politice!”, a declarat președintele Organizației de Tineret, Ian Lisnevschi.

Punctul culminant al acțiunii  a fost deschiderea JOKERULUI, desemnat la capătul unui sondaj de opinie pe rețelele de socializare. În cele din urmă s-au descoperit 2 jokeri: Vlad Plahotniuc și Vlad Filat

“În goana după putere, cei doi jokeri  sunt gata să rupă Moldova în două.  Dacă la început părerea așilor era fundamentul acțiunilor întreprinse de ei,  la moment, prin jocul politic pe care îl duc, ușor pot pierde  încrederea acestora, necesară atât politicii moldovenești cât și dezvoltării ulterioare a Republicii Moldova” , susține Ian Lisnevschi.

Tinerii activiști au aruncat cărțile jos, inclusiv jokerii, remarcînd că acea  coroană, simbolul puterii, aparține poporului și nicidecum nu înfrumuțesează frunțile unor actori politici.

Reamintim că Organizația de Tineret a PPRM, a mai organizat proteste de acest gen în data de  21 martie, iar cel din 28 martie a fost contramandat din cauza  protestului ilegal organizat de PCRM.

 
Comentarii
 
Nume
 
 
Mesaj
 
 
Introduceți codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

<